Sistemul de sănătate şi mentalitatea

A trecut ceva vreme de cînd n-am mai scris nimic. Motivul: multe schimbări, acces dificil la internet, etc. Lucruri mărunte dar care au influenţă în viaţa unui omuleţ. Dar să revenim şi să vedem topicul de azi. Sistemul medical.

Din nefericire am fost nevoit să am nevoie să ajung la doctor. Şi nu oriunde ci la urgenţă. Ca orice cetăţean interesat de ce se întâmplă în ţara lui, ştiam de cazurile în care bolnavii nu sînt trataţi eficient şi mor în sala de aşteptare sau în ambulanţa care face drumuri nesfârşite în şicanele birocraţiei şi a nepăsării. Ştiam de asemenea că la noi pacientul nu este tratat exemplar cum se întâmplă de exemplu în Austria, unde medicul îţi explică pe îndelete problema cu care te confrunţi, unde în mijlocul nopţii poţi să ceri nişte mîncare dacă ţi-e foame, unde ai propriul tău televizor şi căşti ca să nu-ţi deranjezi colegii de cameră. Dar nu m-a gîndit nicio clipă la ce urma să se întîmple.

Am intrat. Mofturi că nu eşti din localitatea respectivă. Apoi te roagă să aştepţi în sala de triaj. Aştepţi răbdător circa 2 ore, timp în care de 2 ori ţi se face rău şi eşti aproape de leşin, dar în afară de faptul că ţi se oferă un pahar cu apă, nu se întîmplă nimic. Cînd te saturi de aşteptat, faci puţin scandal şi în sfîrşit te trimite la un medic rezident sau student aflat la practică, nici nu-ţi dai seama că pare tare habarnistă. Te consultă şi te trimite înapoi la aşteptat, că tre să obţină şi verdictul doctorului. Ce bine, ai ocazia să mai aştepţi încă o oră, după care vine medicul şi te trece imediat la perfuzie. Se pare că era ceva serios, dar bine că după 3 ore erai finalmente tratat.

Cine e de vină pentru starea jalnică a sistemului de sănătate din ţara asta? Vă spun sincer că plătesc în jur de 500 de RON lunar ca atunci cînd ajung să beneficiez de un serviciu plătit în avans să fiu tratat execrabil!!! Docotorii dau vina pe stat că sînt prost plătiţi. Da, sînt de acord. Cu toate acestea nu am văzut medic care să moară de foame. Motivul: sînt foarte puţini cei care nu pretind sau nu acceptă mită. Ceea ce înseamnă că noi, ceilalţi fraieri, îi plătim dublu: odată prin sistemul public de sănătate şi încă odată din buzunarul nostru. Degeaba vor încerca mulţi să mă combată, pentru că am tangenţă în mod constant cu această categorie profesională şi încă n-am întîlnit medici corecţi.

Pe de altă parte organizarea lasă de dorit. Dar cine să-i organizeze? Nu este notoriu faptul că atunci cînd mergi la medic trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, petru că niciodată nu se ştie cînd te bagă în seamă? Nu sînt capabili să se organizeze şi să fie operativi, dar nici nu se străduiesc, pentru că oricum avem nevoie de ei. Iar ei ştiu asta şi încă foarte bine.

Soluţia? Îi plătim mai bine? Ne oferim să-i organizăm noi dacă ei nu sînt în stare? Obligăm statul să investească 100% din PIB-ul pe următorii 5 ani în reforma sănătăţii? Sincer? Cred că ar fi degeaba. Germenii care ne distrug societatea se ascund în educaţie şi mentalitate. Pentru exemplificare daţi-mi voie să vă mai povestesc ceva din sala de aşteptare a Unităţii de Primire Urgenţe. Exista pe acolo un automat pentru cafea. La un moment dat un asistent social şi o asistentă medicală dicutau. Asistenta dorea ca automatul să fie mutat. Asistentul social spunea că nu e nicio problemă, pentru că oricum nu funcţionează de ceva vreme şi că ar trebui chemată firma de care aparţine să vadă problema. Oameni buni! De ce trec zile şi săptămîni fără ca cineva să ia vreo măsură? Dar firma de care aparţine de ce nu-şi urmăreşte produsul? Nu este interesat să fie profitabil?

Votul

A trecut şi asta. Pe 30 noiembrie populaţia României a votat (şi a ales). Am candidat şi eu. Am şi fost votat. Ţin să mulţumesc tuturor celor care au contribuit să iau cele mai multe voturi din cei 28 candidaţi UDMR la Camera Deputaţilor în Bucureşti.

Sherlock Holmes (nu dedectivul) are dreptate. Nu m-am implicat în campanie. N-am făcut afişe, flyere, bannere, mici cadouri, n-am mers din uşă în uşă. Pentru că nu am crezut niciun moment că aş avea vreo şansă reală de cîştig. Ştiţi de ce? Pentru că lîngă numele meu apare: Uniunea Democrată Maghiară din România. Suficient ca într-un oraş cu populaţie net minoritară maghiară să nu am nicio şansă, indiferent care ar fi acea localitate. Să nu mai vorbim de faptul că sînt necunoscut în viaţa politică. Sînt naivi cei care cred altfel.

Ne aflăm în faţa unui nou început, deşi personal cred că sîntem exact în situaţia de acum 4 ani. În mare aceiaşi actori, cam aceleaşi rezultate, cu acelaşi actor în rolul principal. Declaraţiile au început să curgă, fiecare se aliază cu fiecare, cine ştie cînd va fi şi cum va arăta rodul negocierilor. Tot ce sper pentru noi toţi este ca să se limpezească niţel viaţa politică. Electoratul a sancţionat masiv haosul creat de politicieni, participarea de sub 40% la vot arată cît se poate de clar că omul obişnuit vrea altceva. Nici măcar introducerea unui nou sistem de vot nu i-a scos din casă.

Dacă nu aş crede în importanţa votului, în obligaţia fiecăruia de a-şi decide propria soartă, aş spune că absenteiştii au procedat corect. Dar mă doare să aud lumea dîndu-şi cu părerea, criticînd pe oricine, mai mult, cînd aceştia sînt cei şcoliţi, cei aşa-zişi “deştepţi”, dar cînd îi întrebi pe cine au votat să se uite scîrbiţi la tine şi să-ţi spună că n-au pe cine. Foarte bine dragilor, dar în cazul acesta “mucles”, n-aveţi niciun drept la opinie dacă atunci cînd aveţi posibilitatea, renunţaţi la acest drept. Şi eu am ales. După un timp mi-a părut rău că am votat în acel mod, dar asta nu înseamnă că mă dau bătut. Niciodată nu voi lăsa pe altcineva să decidă în loc meu, este dreptul şi obligaţia mea să contribui la viitorul meu, indiferent care ar fi acela.

Felicitări celor care aţi mers la vot şi aţi votat, mulţumiri celor care m-au votat!!!

Cine e de vină? Ei? Noi?

Cine e de vină că şi actuala campanie electorală se bazează pe discreditarea celuilalt şi nu pe proiecte proprii? Câteva exemple: Ei cu Ei, Noi cu Voi, sloganul PD-L; când venim noi la putere, dăm liber la salarii, sloganul tuturor celor care acum nu sînt la guvernare; eliminăm taxa de primă înmatriculare, chiar dacă a fost iniţiativa noastră introducerea ei(noroc că ne-au dat afară de la guvernare între timp); ca să nu mai vorbim de alte campanii, cel mai elocvent fiind ultimul mandat al lui Ion Iliescu cînd, în turul doi, a fost votat nu neapărat pentru performanţele sale, ci pentru că populaţia s-a speriat de contracandidatul său (Corneliu Vadim Tudor).

Eu cred că tehnica aceasta de denigrare a adversarului nu este întâmplătoare. Dacă privim înapoi în proaspăta noastră democraţie, fiecare campanie a fost cîştigată pe votul negativ. Votul negativ dat la adresa celor aflaţi la putere. Realizarea tuturor promisiunilor făcute în campania electorală este imposibilă. Mai ales dacă se promite conştient mai mult decît se poate realiza. Timp de 4 ani, partidele din opoziţie ce fac? Desfiinţează orice mişcare a puterii. Şi o fac foarte bine, priviţi rezultatele. Doar PSD a reuşit performanţa de a alcătui majoritatea în două mandate consecutive (1990 şi 1992). De atunci alternanţa la putere este o lege nescrisă.

Nu există programe de guvernare viabile ci doar promisiuni electorale? Nu ştim noi să analizăm proiectele partidelor? Nu ştiu ei să-şi vîndă propria-i piele sau sîntem noi orbi? Au rămas ei fără idei originale şi au intrat în era “copy&paste”-ului ori cunoaşteam prea bine tehnica şi-i prindem asupra faptei? Cine e de vină pentru toată situaţia asta? Ei? Noi?

Incompetenţa

Incredibil ce mentalitate au unii în ţara asta. Citeam azi în ziar următoarea întâmplare. Într-o şcoală dintr-un sat oarecare elevii îngheaţă de frig. Cu toate că în curtea şcolii sînt lemne de le ajunge pe tot anul. Unde e problema atunci? Păi, ştiţi, lemnele sînt prea groase, iar îngrijitorul nu le poate tăia cu toporul. Cică a venit unul de la primărie, a tăiat o parte, dar a plecat. Ştiţi, domnu’ primar e de vină că a adus lemne aşa groase. Aşa se scuză directoarea instituţiei.

Cu siguranţă primarul e de vină că a livrat lemne groase. De vină e şi îngrijitorul că stă neputincios. Dar cum poţi să conduci o instituţie şi să nu iei măsuri??? Nu cred că în acel sat nu e nimeni care să aibă o drujbă! Nu cred Doamnă Director că dacă ai pune mîna pe telefon n-ai rezolva problema în jumătate de oră! Dar nu e mai simplu să stai în fotoliu şi să dai vina pe alţii?

Mai trist e că ţara asta e plină de asemenea oameni. Vezi inundaţiile, cînd poporul îşi schimbă conservele de mîncare, sacii de ciment, etc. pe băutură la birtul din sat, dar în acelaşi timp dă vina pe armată, pe jandarmerie, pe guvern, pe parlament, pe preşedinţie şi cine naiba mai ştie pe cine că nu îi ajută să-şi reconstruiască casele.

Există o vorbă: ajută-te singur că şi Dumnezeu te va ajuta, că altfel vei fi ca sinistratul care nu vroia să plece cu nicio barcă în ideea că Dumnezeu îl va salva, iar odată înecat îl întreabă pe Cel De Sus că de ce nu a venit în ajutorul lui şi a primit bine meritatul răspuns: ţi-am trimis trei bărci, ce să-ţi fac dacă eşti prost şi nu te-ai urcat în nici una:)

Cantina Casei Poporului

De nenumărate ori am citit, am văzut, mi s-a spus că vai ce ieftin mănîncă parlamentarii noştri. Că preţurile de la „cantina” Casei Poporului sunt în totală contradicţie cu lefurile aleşilor. Dar s-a întrebat oare cineva vreodată de ce este aşa? Sunt convins că da, dar explicaţia este lămuritoare şi nu senzaţională, aşa că de ce s-o publicăm? Nu e mai bine dacă subliniem încă odată jaful care nu ne lasă să ne dezvoltăm?

Uite cum funcţionează o cantină a unei instituţii publice:

-         personalul: este plătit din subvenţii bugetare (adică e plătit ca orice alt angajat)

-         utilităţile: curent, gaz, apă, apă menajeră, salubritate, etc. sunt plătite tot din subvenţii bugetare

-         vesela, aragazul, frigiderele, tot ce înseamnă echipare corespunzătoare, se plătesc de asemenea din subvenţii bugetare 

Singurul lucru care trebuie procurat din bani proprii este materia primă pentru mîncare. Este şi singurul lucru care trebuie plătit apoi de consumator. Şi dacă nu ştiaţi, din 20 de lei poţi să oferi unui adult 3 mese pe zi de îţi lasă şi în farfurie şi mai rămîne şi personalului să-şi hrănească toată familia, cu condiţia ca să găteşti pentru minim 50 de persoane.

Ia faceţi un mic calcul şi veţi observa că aleşii noştri nu sînt privilegiaţi, ei profită doar de facilitatea de a avea cantină proprie, cum au şi multe alte unităţi (primării, prefecturi, intreprinderi)! 

Încă ceva! Nu este adevărat că doar aleşii pot mînca la cantină. Oricine intră în Casa Poporului poate servi masa cu condiţia să se încadreze în orarul de funcţionare.

Cheia buclucaşă

A început campania electorală. Au apărut afişele în toate locurile posibile şi imposibile, bannerele, mesh-urile, corturile candidaţilor, figurile cunoscute şi necunoscute la TV, dar au apărut şi scandalurile. Pentru cei care nu citiţi presa, iată unul din ele.

Un candidat, fost preşedinte de consiliu judeţean acuză un alt candidat, primar în exerciţiu: “El a observat ca in fata Primariei se afla o masina a firmei care isi instala bannerele. S-a repezit si a furat cheile din contact, apoi a fugit si s-a ascuns in biserica ortodoxa din localitate, in timpul slujbei.”. Candidatul respectiv se apără: “Masina bloca intrarea si am cerut muncitorilor sa o mute, dar nu m-au ascultat. Am luat cheile si le-am aruncat in parcare. Nu am fugit in biserica sa ma ascund, desi eram urmarit, ci am mers la slujba…”

Că a furat cheile, că le-a luat dar le-a aruncat, nici nu mai are importanţă. De reţinut este faptul că un om şcolit, figură marcantă a societăţii se comportă ca un adevărat golan. Mai mult, el a ajuns în funcţie sprijinit fiind de alţi oameni şcoliţi. Dar cel mai rău este că POPORUL l-a votat şi îl va vota în continuare. Chiar n-avem de unde alege ori ne merităm soarta?

Dilema

De ceva timp mă confrunt cu o dilemă. Să folosesc acest blog în scop electoral sau nu? Cum nu m-am putut decide mi-am zis că încercarea moarte n-are.

Mîine (31 octombrie) începe campania electorală. Am onoarea (ori neinspiraţia, vom vedea) să candidez în Municipiul Bucureşti, Colegiul Uninominal Nr. 4, Camera Deputaţilor. Iar acum urmează în mod normal prezentarea programului partidului, al candidatului, promisiuni peste promisiuni, etc. Nu voi face asta, pentru că nu cred într-o asemenea desfăşurare de evenimente. Mai mult, chiar nu ştiu pe de rost programul de guvernare al partidului pe care îl reprezint. Unii îşi pun firesc întrebarea: de ce candidez dacă sînt atât de habarnist?

Dragi cetăţeni! Dragă electorat! Dragă OM, indiferent de rasă, etnie, naţionalitate, religie, limbă, sex, indiferent ce afinitate ai, să nu crezi în cei care îţi dau impresia că se pricep la toate pentru că nu este adevărat. Fiecare are unul sau mai multe domenii în care este specialist, altele câteva la care se mai pricepe şi apoi urmează întunericul. Aşa sînt şi eu, nu mă mîndresc cu asta, dar am tăria să-mi accept limitele. Şi mai am tăria să nu mint în legătură cu asta. Şi mai am tăria de a candida, conştient fiind de ceea ce pot şi ceea ce nu pot.

Lipsa mea de cunoştinţe în multe domenii înseamnă că sînt un candidat prost? De ce aş fi? Voi refuza vreodată să ajut pe cineva care mă caută cu o problemă care nu este specialitatea mea? Nu, dragilor. A fi politician înseamnă în primul rînd să ai relaţii. Să ştii pe cineva care ştie pe cine care are răspuns la problema dată. Pentru că tu, ca politician, de cele mai multe ori eşti interfaţa echipei de specialişti din spatele şi din jurul tău. Adevărata artă este de a-ţi putea alcătui o echipă puternică, bine pregătită, mereu la curent cu tot ce se întîmplă în societate, care îţi poate furniza răspunsurile pe care cetăţenii le caută la tine.

Societatea românească e sătulă de promisiuni. Societatea românească vrea o clasă politică care să fie orienatată spre om şi nu spre interese personale. Căutaţi acei candidaţi care promit puţin, dar lasă impresia că pot face multe. Căutaţi acei candidaţi care, atunci cînd vă întîlniţi cu ei, vorbesc puţin dar vă ascultă cu atenţie. Căutaţi acei candidaţi, care vă dau impresia că sînt descurcăreţi, care nu vă răspund imediat doar de dragul de a spune ceva, ci vă caută după ce s-au documentat asupra problemei. Iar atunci cînd găsiţi acei candidaţi VOTAŢI-I şi speraţi că aţi ales bine.

(va urma)

Pentru o societate românească mai civilizată

Am primit primul comentariu tipic românesc pe blogul meu. Iată un scurt citat: ” ai putea sa incerci o aruncare de la balcon, poate te-ar trezi la realitate…ce viata anosta si trista duci”. Orice site de ştiri, de relatări, de articole, blogurile, oferă obligatoriu oportunitatea celor interesaţi să comenteze la sfîrşitul articolelor. Ce înseamnă un comentariu, după părerea mea? Un comentariu este cînd o persoană are ceva de obiectat, de completat, de criticat, de lăudat, dar, din moment ce nu este un site xxx, pe un ton civilizat şi fără atacuri la persoană.

Din păcate siteurile noastre prezintă o cu totul altă situaţie. În afară de cîteva comentarii obiectice, hai să zicem normale, restul sînt jeguri!!! Frustraţii societăţii se ascund în spatele anonimatului oferit de internet să-şi descarce impulsurile negative. Deschizi un Gîndul, un Evenimentul Zilei, un Prosport şi cînd ajungi la comentariile de la sfîrşitul articolului, ai impresia că ai nimerit pe un site interzis minorilor.

Oamenilor! Populaţia ţării! Ne plîngem zi de zi de starea jalnică a societăţii româneşti. Dăm vina pe comunişti, pe fascişti, pe liberali, pe socialişti. Păcat că oglinda de acasă o folosim doar ca decoraţiune interioară şi nu pentru a ne uita din cînd în cînd la ceea ce sîntem. Atîta timp cît scuipăm pe stradă, aruncăm gunoiul din maşină în mers, mîncăm seminţe oriunde şi oricînd, fumăm în staţia de autobus şi aruncăm chiştocul încă nestins pe trotuar, îl îndemnăm pe cel care are curajul de a afirma o părere să se arunce de la balcon, cum putem avea pretenţia de a cere altora să fie mai civilizaţi decît noi?

Civilizarea unei societăţi începe de la civilizarea propriei persoane. Controlează-ţi pornirile animalice, antisociale, învaţă-l şi pe cel din jurul tău cum să se comporte în societate. Haideţi să începem fiecare, puţin cîte puţin să schimbăm ceva în comportamentul nostru şi vă asigur că vom avea o societate mult mai civilizată! Ştiţi vorba: unde-s mulţi, puterea creşte. Trebuie doar ca unul să facă un gest iar mulţimea îl va urma. Haideţi, că se poate!!!

Gazetarul

Chiar cu riscul de a părea cel puţin antipatic, trebuie să vă pun întrebarea, dragi gazetari: în momentul în care vă apucaţi de această nobilă meserie chiar uitaţi de faptul că sînteţi oameni? Hai să examplific.

1. Mai toate cotidianele centrale de azi publică aceeaşi ştire bombă: Ministrul Adomniţei s-a deplasat la propria-i nuntă cu elicopterul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Senzaţional! Cum îşi putea permite să risipească banii contribuabililor în halul ăsta? Chiar aşa, cum şi-a putut permite? Fără a fi un simpatizant al Ministrului, haideţi să analizăm situaţia în ansamblu. Omul îşi planifică nunta. Îsi planifică chiar din timp într-o zi teoretic nelucrătoare. Trimite invitaţiile, primeşte confirmările, totul este pregătit pentru o anumită dată. Dar şeful lui se trezeşte să convoace o şedinţă exact în data nunţii omului nostru, la 500 de kilometri depărtare de locul nunţii, pentru a discuta probleme stringente care privesc bunul mers al ţării (decizia deputaţilor de a majora cu 50% salariile cadrelor didactice, urmată de revendicările altor categorii de bugetari este chiar o problemă care poate da peste cap economia oricărei ţări din lume, deci chiar este o problemă stringentă). Şedinţa se prelungeşte, iar omul nostru este în faţa unui mari dileme: îşi anunţă viitoarea nevastă să fie înţelegătoare şi să renunţe în ultima clipă la ideea de a se mărita în ziua respectivă, urmată evident de anunţarea nuntaşilor ori să facă tot ce-i stă în putinţă să ajungă la propria-i nuntă în ultima clipă. A ales cea de-a a doua variantă şi mă întreb cîţi dintre noi n-ar fi făcut la fel!!! Da, a mers cu elicopterul, dar ar fi fost mai bine să gonească pe şoselele ţării, cu riscurile aferente? Bravo Domnule Ministru, ai fost Bărbat la faza asta!

2. Aseară am văzut o altă manifestare a gazetarului nostru. La sfîrşitul săptămînii trecute arbitrul de fotbal Sebastian Colţescu a încercat să se sinucidă. Toate jurnalele au prezentat în prime time ştirea (ce legăură are drama unui om cu ora de vârf?). Episodul părea a se răci uşor, dar domnul arbitru a avut neinspiraţia de a convoca o conferinţă de presă pentru a dezminţi că ar fi labil psihic şi că de fapt el nu a încercat să facă acest gest necugetat. Pînă la urmă este şi el om şi a încercat să-şi mai spele puţin imaginea pătată, a vrut să pară mai puternic decît este, încerca şi el să se adune. Un gest brav din punctul meu de vedere, care merită aplaudat. Dar ce face gazetarul nostru? Pune mîna repede pe o înregistrare care să-i ateste adevărul şi iar face o ştire de senzaţie, care până la urmă ce efect ar putea avea? Pe lîngă labil psihic îl mai face şi mincinos pe domnul Colţescu şi cred că îi distruge orice şansă de a se mai reinventa vreodată. Felicitări, aţi mai distrus un om!

Departe de mine gîndul de a generaliza. Dar stimaţi gazetari, din când în cînd încercaţi să vă reamintiţi că undeva, cîndva, aţi fost oameni. Înainte de a publica orice vi se pare senzţional, să vă treacă prin minte că vi se poate întîmpla şi vouă să deveniţi un simplu subiect în mîna unuia ca Dumneavoastră. Doriţi să fiţi tratat la fel de impasibil? Mulţi dintre voi se plâng că vi se cere senzaţionalul, nu aveţi timp să vă documentaţi, reportajele voastre sînt modificate pînă ajung în paginile ziarelor, etc. Eu cred că vă place situaţia asta şi nu vreţi să ieşiţi din ea, pentru că este mai uşor să daţi vina pe alţii decât pe lipsa voastră de profesionalism şi spirit civic.

Funcţionarul public

Oare de ce îşi face cineva blog? Se gîndeşte probabil că are ceva de spus. Ori din fiţe. Ori vrea să fie în ton cu moda. Ori… Sînt sigur că fiecare are acel imbold interior care-l face să se dea la scris. Cîndva era moda jurnalelor intime, cînd gîndurile erau strict personale, acum, într-o societate evoluată poate prea repede după gustul meu, totul se desfăşoară în public. Am depăşit cu mare uşurinţă acea limită niciodată fermă a vieţii private.

Sătul să-mi descarc sufletul doar celor apropiaţi, am hotărît că e cazul să-mi scriu supărările. Trebuie să menţionez că nu sînt un suflet cu înclinaţii artistice. Ca urmare nici la scris nu mă pricep prea bine (dar nu cred că sînt singurul blogger care nu s-a născut poet).

Nici măcar nu am pretenţia ca blogul meu să devină cel mai citit. Am nevoie de un spaţiu în care îmi pot descărca sufletul atunci cînd cred că am ceva de spus. Şi am nevoie de aceasta în primul rînd pentru mine.

Două cuvinte despre mine: am 29 de ani, m-am născut la Cluj-Napoca, momentan locuiesc în Bucureşti (un provincial în capitală cum se zice pe aici). Sînt cetăţean român de naţionalitate maghiară (pentru mulţi pare o formulare ciudată, poate odată voi reveni şi voi detalia puţin), am absolvit Facultatea de Drept, ocup o funcţie de Director în cadrul unei structuri guvernamentale (da, ungurii conduc ţara, dar nu uitaţi, e şi ţara noastră).

Şi acum la subiect. Deşi lucrez în administarţia centrală de mai bine de un an şi jumătate, nu mă pot obişnui cu lipsa de profesionalism a multor funcţionari publici (ha-ha-ha, de parcă aş spune ceva nou). Poate sînt eu ardelean, sînt mai încet cum se spune, dar nu pot accepta ce se întîmplă. La căldura postului, datorită legii care-i protejează, funcţionarul public se trezeşte dimineaţa gîndindu-se cum ar putea munci mai puţin în acea zi. Programul de lucru fiind fix, remuneraţia nevariind în funcţie de performanţă (da, există sporuri în acest sens, dar ele nu sînt aplicate în spiritul legii), atunci cînd are de ales între a se informa, a se perfecţiona, a ajuta, da e cu bold, pentru că mulţi nu cunosc această sintagmă, în mintea lui/ei se pune în mişcare un mecanism care analizează: ce să aleg ca efortul care urmează să fie cît se poate de mic.

Aşa se întîmplă că omul de rînd se plînge de excesul birocratic. Este adevărat că nici regelmentările nu ne ajută, ele sînt adesea incoerente, te plimbă de-ţi vine să te fi născut cioban. Dar şi funcţionarul te plimbă, dintr-un motiv cît se poate de banal: este slab pregătit. Nu înţelege despre ce vorbeşti şi nu din cauză că i-ai fi vorbit în limba chineză ci pentru că în afară de rutina zilnică nu ştie altceva, chiar dacă problema se încadrează în propria-i sferă de competenţă. Iar dacă găseşte un motiv cît de subţire să te expedieze în altă parte, o va face fără nicio remuşcare.

Dragi colegi, pentru că la urma urmei îmi sînteţi colegi! Gîndiţi-vă, măcar odată în viaţă, că faptele voastre (de fapt lipsa lor) influenţează vieţi. Şi, din nefericire, nu în sens pozitiv. Tărăgănarea actelor, oferirea informaţiilor greşite, neoferirea informaţiilor pot cauza, chiar se întîmplă zi de zi, pagube care pot fi evitate cu mare uşurinţă. Ştiu că par demodat, dar sper ca odată să aveţi şi voi de pătimit de pe urma unuia ca voi. Deşi, cumplita filosofie balcanică nu cred că va permite eliminarea nepăsării din creierele voastre.